Revista de Istorie Socială s-a închegat din entuziasmul următor desenării unui proiect gigantic, altădată fără sorţi de reuşită. Nu-şi datorează existenţa vreunei mode culturale, ci efortului câtorva minţi lucide care au înţeles comandamentele prezentului şi au izbutit să descopere, în orizontul neclar al acestor ani, căile posibile ale modernizării istoriografiei româneşti.

Necesităţi grave îi motivează apariţia. Prima – resimţită cel mai acut de spiritele sensibile la starea actuală a istoriografiei româneşti – provine din nevoia de eliberare a scrisului istoric de constrângerile narativismului factologic. Pentru aproape o jumătate de veac, dintre toate speciile istoriografice, singură istoria politică – exploatabilă ideologic sub toate aspectele sale – a reuşit performanţa tristă a supravieţuirii ştiinţifice în şi prin compromis, confiscând inteligenţe, interes ştiinţific, tipar. Implicaţiile imediate au fost grave şi de neiertat: atât de necesara operaţie de editare a izvoarelor esenţiale aproape a încetat, analizele de context, de structură, de mecanism social-istoric au fost persecutate. Pentru a îndepărta scoriile depuse timp de o jumătate de veac în gândirea istorică, pentru a acoperi, fie şi parţial, lacunele enorme de informaţie, pentru a reeduca profesioniştii în spiritul respectului şi al responsabilităţii morale faţă de trecutul asupra căruia se apleacă, este nevoie de încă un instrument de lucru, de încă un magisteriat al datoriei.

Revista de Istorie Socială va încerca să remedieze viciile de funcţiune ale discursului istoric actual, să descurajeze tendinţele de interpretare unilaterală a faptului istoric, restaurând echilibrul firesc dintre direcţiile de cercetare, între istoria socială şi istoria politică, activând astfel complementaritatea lor epistemologică. Cu tot eclectismul tematic şi metodologic, istoria socială este singura în măsura să aproprie trecutul, „umanizându-l” până la a-l face inteligibil. Abia această „istorie cu politica lăsată pe dinafară”, în conjuncţie cu istoria politică, poate reface credibilitatea istoriografiei româneşti.

Nu credem că se află istoric român incapabil să recunoască precaritatea raportării la sursele documentare – nu le avem sau, dacă există, zac uitate, neglijate în pragul vreunui raft. Mai mult încă: puţini sunt profesioniştii care mai cunosc astăzi drumul arhivelor, puţini sunt cei care mai cultivă dexterităţile tehnice atât de necesare în descifrarea probelor. Deşi cunoaşterea nesatisfăcătoare a izvoarelor, datorită dezinteresului manifest pentru introducerea lor în circuitul ştiinţific, şi suficienţa intelectuală a celor care se mulţumesc cu fărâmele de informaţie oferite de vechile colecţii documentare ar trebui să îndemne la meditaţii amare şi să stârnească îngrijorarea, suntem aproape zilnic martorii naşterii unui noi mit istoric. Falsurile se altoiesc însă pe neştiinţa noastră şi se nutresc din complexele noastre. Ele ajung să se substituie raţionalismului limpede şi sincer ca să creeze iluzii de legitimitate sau de conduită, în teritoriul cărora defectele se estompează şi dispar definitiv. Împotriva proliferării lor nu se poate lupta decât acoperind lacuna cu argumentul documentar. Revista de Istorie Socială înţelege să se găsească alături de istoricul care utilizează cu înţelepciune şi moderaţie deprinderile analitice spre a conferi semnificaţie oricărui detaliu de viaţă care nu este un simplu fapt biologic. Va sprijini, implicit, orice iniţiativă de restituţie documentară, scrisă sau orală, ce are ca obiect dinamica structurilor şi grupurilor sociale, a constructelor mentale colective, a categoriilor istorice. În serii tematice (demografie şi statistică istorică, sămi de Vistierie, arhondologii, viaţă cotidiană, averi/bugete personale şi familiale, acte private etc.) – în corpul revistei şi în suplimente – Revista de Istorie Socială va publica doar piese inedite sau a căror interpretare se cuvine revizuită.

După ani de imobilism intelectual şi dogmatizare a gândirii istorice, nu căutăm astăzi nicicum să unificăm paradigmele de interpretare ale istoriei sociale. Revista de Istoria Socială nu canonizează nici subiecte de cercetare, nici metode de investigaţie. Dimpotrivă, considerăm că varietatea metodologică şi pluralitatea interpretativă – născute din îndoiala asupra existenţei unui adevăr unic şi definitiv în istorie – sunt esenţiale în conturarea înţelegerii relaxare a trecutului. Nu mai există zone interzise anchetei istorice, nu mai există rezervaţii tematice. Istoria socială extinde la maximum limita referinţei ştiinţifice: subiecte care înainte vreme nu figurau între temele predilecte ale reflecţiei istoriografice sunt astăzi frecventate asiduu de specialiştii acestui gen de lectură globală a trecutului. Conexiunile interdisciplinare au creat posibilitatea ca reflecţia istorică să-şi depăşească limitele şi să se întâlnească, în metodă şi scop, cu ştiinţele sociale, şi să completeze spectaculos imaginea recreată a istoriei. Impulsul spre valorificarea „înrudirii” cu antropologia, sociologia, disciplinele economice, psihologia socială sau individuală se întemeiază pe o conduită pragmatică elementară: primenim referinţele, subiectele, metodele ca o consecinţă a libertăţii de gândire, dovedind astfel despărţirea de canonul ideologic. Este firesc, deci, ca şi Revista de Istorie Socială să se deschidă către orice prilej de evadare din imperiul convenţiilor constitutive ale istoriografiei româneşti contemporane, sprijinind încercările argumentate de redefinire a topicelor tematice şi a conceptelor istorice.

Revista de Istorie Socială consideră că valoarea ştiinţifică a unui text istoric este dată de calitatea demonstraţiei şi de importanţa consecinţelor, şi că aceasta se validează prin dialog critic. În paginile sale se vor întâlni autori care interpretează determinarea istorică în termenii primordialităţii factorilor economici sau politici, dar şi specialişti ce identifică aceleaşi raţiuni ultime în dinamica mentalităţilor sociale sau a culturii. Unii se vor apleca atent asupra categoriilor sociale largi şi nu-şi vor ascunde simpatia pentru masse, iar alţii vor considera că numai elitele, numai spaţiile rarefiate ale structurilor sociale definesc, în substrat, istoria. Revista de Istorie Social îi va primi cu aceeaşi generozitate, asigurându-i că niciuna dintre concluziile lor nu va scăpa unei atente scrutări.